Tags

ultimul cerc – cercul 9 : fundul iadului.

I must go down to the sees again, to the lonely sea and the sky.

E o ruta de otel, doua linii paralele care matematic se termina, insa spiritual ele nu au limite… Si asa si indecizia, frica si greutatea de a incepe un drum, pornind din fundul sacului, punctul zero, pana la un punct fizic A.In iad aparent s-ar gasi solutia pentru o astfel de problema dar adevaratul raspuns e mai sus…

Cercul 8: Ceea ce ma desparte de lume e o fereastra dreptunghiulara de unde pot vedea limpede ca apa de munte tot ce se scurge inapoia mea si tot ce urmeaza imediat, ca si o plimbare prin natura cu capul gol…Lanurile de grau nu puteau sclipi mai frumos iar pe mine, draceste, intr-o fractiune de secunde ma va lua curentul pe fereastra in zare, plutind deasupra firelor aspre de grau, frecandu-ma feeric de ele pana la epuizarea sufleteasca ce nu isi va gasi pacat acesta trecere prin timp. Si apoi alte minunatii de culori ce nu pot fi inchipuite nici macar de un ochi diavolicesc dapoi de firea umana, lanuri intregi, interminabile, scufundate in culori dumnezeiesti, stropite de sus cu o intrepatrunsa arta, lasata chiar aici in vazul omului de rand. E mult prea divin sa mai fie un iad. vantul imprestie tot raul.

Cercul 7: E padurea prea plina unde crengile sunt vii si adapostest misterul si perfidia rezultat al clipei imprevizibile unde cu siguranta au avut loc cele mai mari furtunu de ploaie, cele mai groaznice tunete si cele mai chinuitoare glasuri si cu siguranta se mai pregateste una, o vad chiar acolo dupa frunzulita aia ascutita ….ca un corn. Nici aici nu seamana a focurile iadului pentru ca ploaia iminenta, puterea ploii, e mult mai atroce decat tot ceea ce ar putea arde

Cercul 6: el camino. Dar conteaza incotro….

cercul 5. Am ajuns in sfarsit la punctul culminant al intalnirii noastre in care eu ma napustesc asupra ta si tu, la randul tau, mamifer cu 4 labe, te aproprii de pielea mea ca sa iasa un futai exacerbat, pana la osul sacru imbibat cu o caldura insuportabila dincolo de flacarile iadului, de mult trecuta de placerea carnala a unei simple desfranare, venita cu dintii ei luciosi intre cer si pamant acolo unde ce ciocneste binele cu raul, zona neutra, ambiguitatea sexuala si mistificarea dorintei venita din ambele sensuri.

cercul 4: E noaptea. Rotunda sau usor turtita ca o luna cu lumina ei mica. Ma plimb pe coridoare si parchetul scartaie. Gura imi este uscata dupa ce ai subt toata saliva din ea iar acuma caut si eu o balta in casa asta…Paharul e gol pe masa si se uita la mine cu multa mila…Eu ii vad doar umbra. Imi torn din nou alcool in el si ma prefac ca ma arunc de la fereastra in timp ce aerul rece venit in sens opus iluziei mele imi aduce aminte de ataea mii de nopti de vara pentru care nu ai nevoie decat de un neuron viabil ca sa le poti gusta…Ma serpuiesc pe acolo pe la fereastra prin bucatarie si ma ingrozeste gandul ca va treui sa ma intorc la tine in pat sa iti continui veghea…Si aici sunt urme de iad prin pierzanie si intunecime insa pielea ta lipicioasa care inca respira e un semn bun de viata

caercul 3: mult mai spatios si mai luminat. iubirea

totul e o metafora a ta, despre tine, de parca lumea ar fi un mare poem fara sfarsit. nu-i drum sa nu fuga de umbra ta. Nu-i hau si nici genune care sa nu ajunga in ochii tai. Nu-i noapte care sa nu fie rotunda, neagra, fara fund si dubla ca pupilele tale. Marea a uitat daca a fost vreodata doar apa, nisipul doar pamant uscat, daca vreodata valurile nu ti-au fost tie buze. Nu-i perete care sa nu fie altceva decat pielea ta de nepatruns.

Cercul 2: dimineata urmatoare. E tensionata, e superficiala, e un pacat fara iertare, o fuga disperata, fara raspunsuri si fara absolut nici un cuvant lasand arhitectura ca o panza de paianjen in care dormi tu ca o insecta prinsa ….

Cercul 1: La iesirea din iad viata privita inapoi primeste alte dimensiuni si alte culori deoarece a fost vazuta prin ochii albi – negru si acum termenul de comparatie e mult mai bine intarit. Aceleasi campuri de grau in nuante de galben ce nu pot cuprinde numerele, alfabetul sau simbolurile vreodata inventate sau gandite de om.Vreau sa inhalez tot acest univers galbui ca si pipa de azi noapte ce imi miscase alveolele pulmonare ca un duh ce facea sex cu plamanii mei. Si mai mult…animalele de pe campii adunate in gramezi cazusera din cer in bratele ierbii si ea cu infinitatea ei de posibilitati de verde. Erau atat de cuminti incat nu ai fi zis ca esti in iad, ba din potriva, acest plumburiu decor e doar periferia imaginii pe care o vezi, pentru ca in esenta sa sa sada pe un scaun dumnezeu in minunata sa gradina. IAr eu trec mai departe, ca  un tren ce merge cu viteza dracului. Aceleasi campii. Ochii mei s-au facut verzi de la atata verde. PE masura ce inaintez din urma ma prinde luminisul si verzisul ale acestor cadre fantastice, una dupa ala ca o masinarie ce deruleaza poze …cu vacile si caii si oile si taranul + taranca (cu clop) si boadele de fan care imitau umanul printr-un cap tuguiat terminat cu un varf de bota, si norii care atingeau verdele padurii si ii picurau frunzii de deasupra un pic de apa….si casele ca niste ziduri ale apararii, si raul ce iti inunda mintea si te spala de praful din iad. si….

[inspirat dupa Cartea Iad de Carlo Frabetti]

Advertisements