words in my head seam to be so real * via G. Profir

Mi-e atat de dor,

Uneori,

Incat cavitatea din piept

Se contracta spasmodic.

As vrea sa m-ajut cu palmele

Sa respir.

Desi il  gonesc

De ce-ul se invarte obsesiv

Prin mine.

Intind mana spre telefon

Si-o las sa se razgandeasca.

O secunda as fi vrut sa ma mint.

Sau sa m-ajute cineva.

Mi-e dor de lipsa distantei

Dintre noi.

As vrea si ma tem de cuvinte.

Cum as putea sa ma despart

De clipele-n care credeam?

Pobabil ca pomii

nu sufera cand le smulg

Rdacinile.

Doar pamantul ramane

O neagra rana deschisa.

Oare, daca as intelege,

M-as linisti?

Ma-nvart prin odaie

Cautand un pic de caldura.

As vrea sa adorm

Si sa ma trezesc vindecat.

Sau as vrea sa stau treaz

Si s-astept?

De ce va rupeti din mine?

Neintreg raman

Cu neputincioase

Sentimente.

Mi-e dor de tine

si de fiecare dintre voi .

don’t

Nu face asta. Nu ii mai spune nimic. E nu as face-o in locul tau, dar tu vrei mereu sa te umilesti, sa fi un cersetor pentru cineva care nu are nimic sa iti ofere. E inchis. Esti slab. De azi inainte ai spus ca o sa fi altfel, de maine, de luni, de la data de intai, dar mereu faci aceasi gresala. Te expui prea tare, devii vulnerabil in fata unor trupuri care o sa te ranesca si mai tare de cat esti ranit. Nu are rost. Invata. Nu mai face nimic. Stai in casa. Sufera. Plangi, dar sa nu faci gresala sa iti deschizi gura, sa nu dai mesaje, sa  deschizi usi straine…E un sacrificiu, o liniste pe care trebuie sa o suporti. Nu mai cauta nimic. Nu mai crede in nimeni. Nu te mai intalni cu nimeni, decat cu prietenii. Ramai asa, ca de piatra. Uita-te la mine. Asculta-ma pe mine. Ia-ma pe mine…

p.s. : odata ce dai drumul cuvintelor, nu le mai poti lua inapoi !  Pastreza-le intr un sertar acolo in tine…ca o amintire

…until I feel your rain

Tags

rain

De cateva zile ma inec in acesta apa, venita de la tine, care se prelinge pe corpul meu, amintindu-mi de vara…Si noaptea in pat ma strang intr-o margine sufocat de caldura ta…Am nevoie de aceasta ploaie, sa siroiasca in mine, nu doar lacrimile de zi cu zi care au secat pamantul si eu acuma rad si transmit acesta foarma de viata la cei din jurul meu, care ma iubesc la suprafata ca un mar rosu, exact cum imi spuneau pacientele atunci cand intram in salon: suntem tinere inca la suprafata, dar inauntru am putrezit, suntem cuprinse de boli…Dar e tot ce conteaza acuma. Ma tot gandeam cum sa storc cateva picaturi din tine, cand sa renunt? cand sa ma enervez? cand sa explodez intr-o camera inchisa, fara scapare, unde vor ramane ramasite din ramasite pana cand nu o sa mai am la ce sau la cine sa ma mai intorc. Va fi ca si la inceput, cand ma plimbam prin ploaie…Cum as putea sa te descopar intr -o lumina noua, ca de dupa ploaie, acea lumina inocenta, scapatata de dupa norii ingreunati, apasati de griji? lumina care evidentiaza intreg trupul gol, ca o mangaiere. M-am intors din nou acasa, pe un cer senin, in calmul perfid, cu doi trei stropi pe fata.

cand?

nici in seara asta

offf…

cross that line

and become human

forbitten colour

Nu te-am putut avea deloc in acea noapte poate prin simpla teorie care ne facem sa credem ca intodeauna dorim fructul interzis, ca asa ne-am nascut.

Visam un singur lucru, atat de tare incat aveam goluri in stomac: si anume sa gasesc zambetul tau in bucatarie…

home

stau in scaunul meu si privesc in gol ascultand aceasta muzica adanca.

Daca ar exista o canalizare m-as scurge in ea!

Daca ar ar ar exista o usa as iesi pe ea!

Daca ar exista un cer senin mi-as lua zborul spre el !

Daca m-ai privi in ochi nu as stii ce sa iti raspund !

Daca ai exista pentru mine la fel cum exista eu pentru tine m-as intoarece la tine

dar am decis sa nu o mai fac…

please don’t leave

Cand te am vazut in statia de autobuz nu ma puteam obisnui cu ideea acesta de fiinta umana si te vedeam ca pe o bucata de carne cu haine. Am intrat in apartament, langa o gradinita si am inceput sa privesc pe fereastra, la copiii, cum alergau unul dupa altul. Nu imi place nimic decat ideea “de tine”. Necunoscutul. Noul. Parfumul. Ai fost ca o scena de iubire ireala, dar reala pentru mine, in ochii mei, ceva ce nu imi dadea drumul pe usa afara, pe scari in jos, rostogolindu-ma pana pe pamant…Vroiam sa plec din vraja, sa reintru in ramasitele acestei zile, o zi deja pierduta, dar nu reuseam sa te parasesc cu orele…aceste ore straine, iesite din cursul firesc al timpului, excentrice orasului. Cum mi s-a putut intampla asa ceva?, nici acuma nu imi dau seama, nu reusesc sa ma reconectez. E ca o lovitura puternica pe care a doua zi nu o mai simti,  doar aminirea durerii. Asteptam un mesaj, sa ma reintorc acolo, cand eu plecasem cu gandul ca nu voi mai reveni niciodata…

the new you

Ma priveai in ochi pura si zambeai larg, ca o fereastra deschisa spre soare. Si fata ta pistruiata iradia culori nebanuite pe care nu le stiam la inceput dar azi…azi am luat din nou pranzul impreuna si am simtit ca imbut din frumusetea ta naturala. Iti schimbai ciorapii, si gandurile. Iti lasai corpul sa alunece spre umerii mei, dar te scuzai sa nu atingi vreun nerv mai sensibil. Apoi ti-am impletit parul. Aveai ticuri verbale si nu imi placea asta, pan ala un moment dat cand ma obseda ideea si asteptam sa spui acelasi si acelasi cuvant, cu sufletul la gura…In fiecare zi erai altcineva, o noua atingere, un microunivers, sau niste cercei rotunzi, hipnotizanti…Imi placea sa te urmaresc, dar tu nu aveai replica la asta si mereu imi raspundeai cu zambetul ca o floare. Erai mereu obosita, poate plictisita si in unele zile chiar morocanoasa, fara prea multe cuvinte. Imi inchideai telefonul brusc si credeam ca te-ai infundat intr-un abis de perna, innegrita, ascunsa de lume. Maine e o noua zi, o noua forma de viata…