Cand te am vazut in statia de autobuz nu ma puteam obisnui cu ideea acesta de fiinta umana si te vedeam ca pe o bucata de carne cu haine. Am intrat in apartament, langa o gradinita si am inceput sa privesc pe fereastra, la copiii, cum alergau unul dupa altul. Nu imi place nimic decat ideea “de tine”. Necunoscutul. Noul. Parfumul. Ai fost ca o scena de iubire ireala, dar reala pentru mine, in ochii mei, ceva ce nu imi dadea drumul pe usa afara, pe scari in jos, rostogolindu-ma pana pe pamant…Vroiam sa plec din vraja, sa reintru in ramasitele acestei zile, o zi deja pierduta, dar nu reuseam sa te parasesc cu orele…aceste ore straine, iesite din cursul firesc al timpului, excentrice orasului. Cum mi s-a putut intampla asa ceva?, nici acuma nu imi dau seama, nu reusesc sa ma reconectez. E ca o lovitura puternica pe care a doua zi nu o mai simti,  doar aminirea durerii. Asteptam un mesaj, sa ma reintorc acolo, cand eu plecasem cu gandul ca nu voi mai reveni niciodata…

Advertisements