Ma priveai in ochi pura si zambeai larg, ca o fereastra deschisa spre soare. Si fata ta pistruiata iradia culori nebanuite pe care nu le stiam la inceput dar azi…azi am luat din nou pranzul impreuna si am simtit ca imbut din frumusetea ta naturala. Iti schimbai ciorapii, si gandurile. Iti lasai corpul sa alunece spre umerii mei, dar te scuzai sa nu atingi vreun nerv mai sensibil. Apoi ti-am impletit parul. Aveai ticuri verbale si nu imi placea asta, pan ala un moment dat cand ma obseda ideea si asteptam sa spui acelasi si acelasi cuvant, cu sufletul la gura…In fiecare zi erai altcineva, o noua atingere, un microunivers, sau niste cercei rotunzi, hipnotizanti…Imi placea sa te urmaresc, dar tu nu aveai replica la asta si mereu imi raspundeai cu zambetul ca o floare. Erai mereu obosita, poate plictisita si in unele zile chiar morocanoasa, fara prea multe cuvinte. Imi inchideai telefonul brusc si credeam ca te-ai infundat intr-un abis de perna, innegrita, ascunsa de lume. Maine e o noua zi, o noua forma de viata…

Advertisements