Sunt inca indragostit de peisaj, ma duce intr-o calatorie in adancuri, in noptile scurte de vara, cu vise photografice, afise de metrou, scene si oameni din tara de origine.

Acasa e departe.

Metroul e un furnicar prin care trec zi de zi, stramtorat in usa..

oamenii de carton, mereu urati si vacarmul ma fac sa inebunesc, ma orbesc si apoi devin un om mecanic care vine si pleaca si doar ii ocoleste…

Timpul e enorm, ma prinde de haine si ma trage dupa el, insesisabil, subtil si apoi ma trezesc la sfarsitul zilei complet ruinat, ca o fereastra sparta pe unde el se scurge…

Si tu ma invelesti cu portia ta de entuziasm, ma ascunzi intr-un colt de pace, lumina reflectandu-se printre gaurile de fier a turnului, absolut in ignoranta celor din jur. Nu exista oameni, ci numai fetze facand grimase la nori

E o calatorie in intuneric,in subteran de unde se simte prea bine tropotul uman, piciorul greu de lupta  care bate ritmul vietii in tavan. Un cutremur al viselor de vara ce se imprastie spre dimineata pe sub ochi…

Advertisements