Nu se mai putea opri din plans. Plangea de cand a intrat pe usa. Zile de solitudine intre 4 pereti. Pandeam pe fereastra de la usa si o vedeam sfasiata in pat cu parul lipit de fata uda de lacrimi… Imi era frica sa intru, sa o intamping plangand. Plangea in timp ce vorbea ca si cum cuvintele ce ieseau ii faceau rau. Plangea in eterior udand incaperea in timp ce eu plang pe dinauntru iar afara e uscat. E o toamna uscata. Acelas bulevard spre servici. Metrourile mereu pline. Toate fetele ranite din metrou de pe bulevarde plang in aceasi maniera. Mii de kilometrii. Toti pacientii din spital plang inchisi in singuratatea lor cu un lacat imaginar incat nici o persoana din lumea nu ar indrazni sa sparga magia si sa strapunda armunia agoniei. De ce plangem toti cu asa mari lacrimi? De unde vin ele? Izvorul lor zamisleste dintr-o inima bolnava. O bataie nestiuta de nimeni. Neglijata… Cum vii tu si te asezi peste mine, ma acoperi ca o frunza, incercand sa protejezi acea inima saraca… Dar pentru ea cine va veni? Pentru fetele speriate din metrou? Pentru umbrele de pe bulevard?Dar in final noi, avem nevoie de noi insine pentru a ne trata si de aceea plangem, de acea punem un lacat imaginar pe usa si ne inchidem intre 4 pereti. De aceea inima are 4 pereti, 4 camere ca sa sa le putem inchide, sa fim in siguranta.

Bullet proof !

Advertisements