E o lume întinsă, fără frontiere, care de fiecare dată când o traversez,o găsesc îmbrăcată in alte haine.
O albină poleniza inima unei flori. Am întâlnit un fluture alb negru ca o mini zebră zburătoare, apoi am fugit sa pozez un alt fluture, cu aripi acajii ce avea un zbor arcuit peste iarba de la margine de drum. Nu l-am prins, era nestatornic. M-am decis sa culeg un buchet de flori de câmp, una mai sălbatică decât alta, erau sectorizate: clopoței, sânzâiene, margarete, lanuri cu un fel de păpădii de vară ce își imprastiau galbenul pe câmpii si iarba fină care te chema să te tăvălești. Cărările erau închise, năpădite de tufe cu spini, cu fruct otrăvitor zicând că pe aici nu se trece si nu s-a trecut poate de mult timp… Fară sunet, fără internet dar se auzeau crengi zbenguindu-se si atunci nucleii fricii erau alertați si porniți sa descare neurotransmițători in caz ca vreu aparitie animalică si ar fi făcut apariția de după increngătura bizaroidă a pădurii. M-am asezat pe un pat de mușchi unde începea sa crească un copăcel sub un copac mai mare cu ramuri albite si uscate pe unde timpul nu mai trecea. Destinația finală a fost lanul de grâu care semăna cu parcelă de pământ aurit coborât din cer, simbolul verii arzătoare si leagănul de vânt ce mă purta dintr-0 parte intr-alta.

Advertisements